• Luni-Joi 08:00 - 20:00
  • Vineri 07:00 - 16:00
  • Sâmbătă și Duminică ÎNCHIS

Cum previi invazia rozătoarelor toamna

Cum sezonul rece de toamnă își face simțită prezența, oamenii încep să își ia măsurile necesare pentru a se proteja cât mai bine de vremea rece. Același lucru îl fac și rozătoarele.

Toamna rozătoarele își caută adăposturi potrivite în care să se refugieze pentru a înfrunta sezonul rece, pregătindu-se pentru iarnă. Locurile lor preferate sunt întunecate și ferite, rozătoarele se îndreaptă spre scări de bloc, ghene de gunoi, magazii și depozite, subsoluri sau hale.

Un alt motiv pentru care rozătoarele caută refugiu în locuințe este nevoia de a face provizii pentru perioada cu temperaturi scăzute. Astfel acești dăunători se vor orienta către zonele populate, în special în zonele cu locuințe.

Cu toate acestea, pe timp de iarnă, șoarecii de câmp caută adăpost și în spațiile aflate lângă zone virane, păduri sau câmpuri. Rozătoarele au abilități dezvoltate de cățărare, astfel că nu au probleme în a urca și 10 m pe verticală pe textura pereților exteriori.

Dacă nu doriți să împărțiți spațiul cu chiriași nepoftiți și vreți să preveniți invazia rozătoarelor, este bine să faceți o revizie a spațiilor pentru a identifica:

  • Găuri sau crăpături prin care rozătoarele se pot strecura înăuntru – este bine să le acoperiți sau să le astupați complet
  • Spațiile dintre acoperiș și pereți prin care ar putea pătrunde șoarecii și șobolanii
  • Geamurile sparte – permit pătrunderea cu ușurință a dăunătorilor în spațiul respectiv
  • Zone în care sunt multe lucruri depozitate pe care ar fi indicat să le sortați și să verificați dacă nu cumva există dăunători care s-au refugiat printre acestea
  • În cazul în care ați găsit urme de rozătoare începeți procesul de deratizare. Astfel veți evita înmulțirea populației de dăunători care la primăvară vor lua cu asalt locuințele și spațiile

Pentru o deratizare eficientă este necesar să se țină cont atât de eliminarea dăunătorilor cât și de metodele prin care se poate preveni pătrunderea acestora în spațiul dumneavoastră. În caz contrar se ajunge în același punct, deoarece rozătoarele au un ritm rapid de înmulțire.

Prevenirea invaziei de rozătoare este posibilă prin luarea câtorva măsuri simple împotriva acestora.

Clienții noștri